Agris (coacăz)

Denumiri populare: coacăz
În tradiţia populară: se folosesc în alimentaţie, preparându-se cu ele sosuri şi supe.
Compoziţia chimică a fructelor de agriş (coacăz): acid citric, acid malic, acid tartric, celuloză, calciu, fier, fosfor, pectine, potasiu, sodiu, substanţe grase, zaharuri. Vitaminele A, B1, B2, C, P, săruri minerale.
Se pot folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni hepatice, artritism, astenii, atonie digestivă, constipaţie, convalescenţă, gută, hidropizie, hipertensiune, litiaze, inflamarea căilor urinare, obezitate, remineralizare, reumatism.
Administrare: în toate cazurile se pot consuma fructe proaspete câte 100- 500 g la fiecare masă. Acei care doresc să slăbească sau care doresc să-şi dezintoxice organismul, vor putea face o cură de fructe, caz în care se va consuma într-o zi doar fructe din acestea fără nimic altceva. Este util apoi să se continue cu câte 100- 500 g la masă împreună cu alte alimente şi o dată pe săptămână să se consume doar aceste fructe în acea zi. Cei care au gută le ajută foarte mult această cură. Este un mijloc rapid de redresare a organismului.
Se pot de asemenea folosi sub formă de suc.
Coacazul este unul din fructele cu care se poate face cel mai rapid dezintoxicarea în primăvară.
În afecţiunile hepatice în afară de consumul fructelor se mai poate adăuga o serie de ceaiuri din: armurariu, anghinare, rostopască- din acestea se vor consuma câte 2 ceaiuri pe zi, unul dimineaţa şi unul seara.

2 comentarii:

  1. De unde puteti spune ce benefic e, daca nici macar nu il cunoasteti!!! AGRISUL si COACAZUL SUNT DOUA PLANTE (DOI ARBUSTI) TOTAL DIFERITE !!! Ceea ce e in poza se cheama coacaz.

    RăspundețiȘtergere
  2. denumirea populara a coacazului este STRUGUREI. CEI DE FATA SUNT STRUGUREI ROSII. MAI EXISTA SI STRUGUREII NEGRI

    RăspundețiȘtergere